Actualitate
Social
Deputatul PSD Matei Brătianu a fost declarat incompatibil de ANI Deputatul PSD Matei Brătianu a fost declarat incompatibil de ANI
Data: VINERI 25.11.2011 - 09:13 |
Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că deputatul PSD Matei Brătianu s-a aflat în stare de incompatibilitate în anul 2011, deoarece a deţinut simultan şi funcţia de preşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii.
ANI precizează într-un comunicat remis joi că l-a înştiinţat pe Matei Brătianu despre declanşarea procedurii de evaluare, el prezentându-se la sediul ANI, la data de 16 noiembrie 2011, unde a luat la cunoştinţă de informaţiile şi datele cuprinse în dosarul de evaluare.
Inspectorii de integritate susţin că Matei Brătianu s-a aflat în anul 2011 în stare de incompatibilitate, întrucât a deţinut atât calitatea de deputat, cât şi funcţia de preşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii, încălcând astfel prevederile art. 82, alin. 1, lit. h) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
În perioada 1991-2011, Matei Brătianu a deţinut funcţiile de preşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii (24.10.2008 - 22.09.2011) şi preşedinte, vicepreşedinte, secretar general al Blocului Naţional Sindical şi prim-vicepreşedinte al Blocului Naţional Sindical (1991-2008).
Conform dispoziţiilor art. 82, alin. 1, lit. h) din Legea nr. 161/2003, calitatea de deputat şi senator este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi trezorier al federaţiilor şi confederaţiilor sindicale.
Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani.
SURSA: http://www.agerpres.ro/media/index.php/justitie/item/92951-Deputatul-PSD-Matei-Bratianu-a-fost-declarat-incompatibil-de-ANI.html
Deputatul PSD Matei Brătianu a fost declarat incompatibil de ANI

OlteniaBIZ-magazin nu este responsabila juridic pentru continutul comentariilor.
OlteniaBIZ-magazin isi rezerva dreptul de a publica in site comentariile in urma validarii de catre administrator.
ADAUGA COMENTARIU
21:25 Vedete / Jackie Chan: 'Am terminat cu filmele de acţiune'
21:24 Fotbal / CFR Cluj - noua campioană a României
21:23 Fotbal / Adrian Mutu s-a despărţit de Cesena şi a plecat la Miami
21:22 Medicina naturista / Mult hulitul cartof, o sursă excepţională de vitamine şi minerale
21:21 Stiri / Barack Obama pledează alături de Francois Hollande pentru creştere economică
data de 20.05.2012











