Actualitate
Social
Proprietarii care nu şi-au asigurat casele până la 15 ianuarie pot fi amendaţi cu până la 500 RON Proprietarii care nu şi-au asigurat casele până la 15 ianuarie pot fi amendaţi cu până la 500 RON
Data: MIERCURI 09.03.2011 - 09:36 | MEDIAFAX
Proprietarii care nu şi-au asigurat locuinţele până la 15 ianuarie 2011, fie printr-o poliţă obligatorie, fie printr-una facultativă, pot fi sancţionaţi de autorităţile locale cu amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei, a declarat, marţi, directorul general al PAID, Marius Bulugea.
(FOTO: OLTENIA MAGAZIN)
Proprietarii care nu şi-au asigurat casele pâna la 15 ianuarie pot fi amendaţi cu până la 500 lei.
Asigurarea facultativă trebuie să acopere cele trei riscuri incluse în poliţa obligatorie (cutremur, inundaţii şi alunecări de teren) şi în limita sumei asigurate prevăzute în aceasta, respectiv 10.000 de euro sau 20.000 de euro, în funcţie de tipul locuinţei
"Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor este în vigoare şi produce efecte. O informare de presă a Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), difuzată în data de 15 decembrie 2010, anunţa că termenul limită până la care trebuie încheiată poliţa obligatorie, fără a risca amenzi, a fost decalat de la 15 ianuarie 2011 la 15 iulie 2011. Acest comunicat nu are valoare juridică, pentru că nu este susţinut de o modificare legislativă", a spus Bulugea.
MAI a anunţat, în 15 decembrie 2010, că proprietarii de locuinţe sunt obligaţi să încheie asigurarea de locuinţă la un an de la începerea emiterii poliţelor, respectiv 15 iulie 2010.
"În conformitate cu prevederile articolului 35 din Legea 260/2008, obligativitatea încheierii asigurărilor de locuinţe decurge de la un an de la începerea emiterii poliţelor", se arată în precizarea MAI.
"Foarte mulţi proprietari au înţeles, în urma anunţului MAI, preluat de mass-media, că nu mai sunt obligaţi să îşi încheie o poliţă obligatorie. Lucrurile nu stau aşa", a spus Bulugea – citatat de MEDIAFAX
Proprietarii care nu şi-au asigurat casele până la 15 ianuarie pot fi amendaţi cu până la 500 RON

OlteniaBIZ-magazin nu este responsabila juridic pentru continutul comentariilor.
OlteniaBIZ-magazin isi rezerva dreptul de a publica in site comentariile in urma validarii de catre administrator.
ADAUGA COMENTARIU
21:25 Vedete / Jackie Chan: 'Am terminat cu filmele de acţiune'
21:24 Fotbal / CFR Cluj - noua campioană a României
21:23 Fotbal / Adrian Mutu s-a despărţit de Cesena şi a plecat la Miami
21:22 Medicina naturista / Mult hulitul cartof, o sursă excepţională de vitamine şi minerale
21:21 Stiri / Barack Obama pledează alături de Francois Hollande pentru creştere economică
data de 20.05.2012











