Cultura
Film
Filmul "Periferic" în regia lui Bogdan George Apetri - 12 nominalizări la Premiile Gopo Filmul "Periferic" în regia lui Bogdan George Apetri - 12 nominalizări la Premiile Gopo
Data: MIERCURI 22.02.2012 - 07:18 |
Filmul "Periferic" în regia lui Bogdan George Apetri este nominalizat la 12 categorii ale Premiilor Gopo 2012, printre acestea aflându-se Cel mai bun film, Cel mai bun regizor sau Cea mai bună actriţă într-un rol principal.
Angela Gheorghiu: 'In Italia se fluieră de o manieră sălbatică dar voi reveni la Scala din Milano'
Actorul Şerban Ionescu ar putea fi sprijinit financiar de Guvern, a anunţat premierul
După 17 ani de absenţă, World Press Photo revine în Bucureşti
Licitaţie - record: "Ţipătul' lui Munch s-a vândut cu 119,9 milioane de dolari
Substantivele 'rom' şi 'ţigan' au fost modificate în ediţia nouă a DEX
La cea de a şasea ediţie a Premiilor Gopo concurează 14 lungmetraje, mai multe nominalizări obţinând şi peliculele "Aurora", regia Cristi Puiu, - zece nominalizări -, "Loverboy", regia Cătălin Mitulescu, cu nouă nominalizări, şi "Din dragoste, cu cele mai bune intenţii", regia Adrian Sitaru, cu opt nominalizări.
Mai multe nominalizări au primit şi filmele "Bună! Ce faci?", regia Alexandru Maftei, şi "Dacă bobul nu moare" regia Sinişa Dragin (câte cinci), "Ceva bun de la viaţă" regia Dan Piţa, "Crulic - Drumul spre dincolo", regia Anca Damian, şi "Metrobranding" regia Ana Vlad şi Adi Voicu - cu câte trei nominalizări.
Lungmetrajul lui Constantin Popescu "Principii de viaţă" a fost dublu nominalizat, atât pentru prestaţia lui Vlad Ivanov, cât şi pentru scenariul semnat Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu.
Alte patru pelicule au fost nominalizate de juriu la câte o categorie - "Burta Balenei", regia Ana Lungu şi Ana Szel, la categoria Cel mai bun film de debut, "Mănuşi Roşii", regia Radu Gabrea, la categoria Cel mai bun actor într-un rol secundar, "Copilăria lui Icar", regia Alexandru Iordăchescu, şi "Tanti", regia Şerban Marinescu - la categoria Cea mai bună muzică originală, pentru partiturile compuse de The Young Gods, respectiv Cheloo.
Membrii juriului au desemnat câte cinci nominalizaţi pentru fiecare categorie, cu excepţia acelor categorii la care aceştia şi-au exercitat dreptul de a desemna patru sau trei profesionişti/ filme, fie din cauza existenţei unui număr prea mic de opţiuni (în cazul categoriei Cel mai bun film de debut), fie pe baza criteriilor de performanţă pe care cei 11 au decis în mod unanim să le respecte, după cum au susţinut organizatorii în conferinţa de presă de marţi, prilejuită de prezentarea nominalizărilor la cea de-a şasea ediţie a Premiilor Gopo.
La Premiul Gopo pentru cel mai bun film, cea mai importantă distincţie a cinematografiei autohtone, candidează cinci filme de lungmetraj - "Aurora", regia Cristi Puiu, "Crulic - Drumul spre Dincolo", regia Anca Damian, "Din dragoste cu cele mai bune intenţii", regia Adrian Sitaru, "Loverboy", regia Cătălin Mitulescu, şi "Periferic" regia Bogdan George Apetri.
În cursa pentru statueta acordată Celui mai bun regizor se află patru regizori - Cristi Puiu, Adrian Sitaru, Bogdan George Apetri şi Cătălin Mitulescu.
Premiul Gopo pentru Cel mai bun actor într-un rol principal va fi disputat la cea de-a şasea ediţie a premiilor de Bogdan Dumitrache - pentru rolul Alex din filmul "Din dragoste cu cele mai bune intenţii", Cristi Puiu - pentru rolul Viorel din pelicula "Aurora" şi Vlad Ivanov - pentru rolul Emilian Velicanu din filmul "Principii de viaţă", în timp ce pentru statueta oferită pentru Cea mai bună actriţă în rol principal se vor întrece Ada Condeescu - pentru rolul Veli din filmul "Loverboy", Ana Ularu - pentru rolul Matilda din filmul "Periferic" şi Nataşa Raab - pentru rolul Mama din filmul "Din dragoste cu cele mai bune intenţii".
Alături de "Metrobranding", la Premiul Gopo pentru Cel mai bun film documentar au mai fost nominalizate "După Revoluţie" regia Laurenţiu Calciu, "Păcătoasa Teodora" regia Anca Hirte, "Şcoala noastră" regia Mona Nicoară şi Miruna Coca-Cozma, respectiv "Vorbitor" regia Radu Muntean şi Alexandru Baciu, în vreme ce trofeul pentru filmul votat drept Cel mai bun scurtmetraj va fi disputat de "Apele tac" regia Anca Miruna Lăzărescu, "Film pentru prieteni" regia Radu Jude, "Hello Kitty" regia Millo Simulov, "Gutuiul Japonez" regia Mara Trifu şi "Stremţ '89" regia Dragoş Dulea şi Anda Puşcaş.
Cel mai bun actor în rol secundar într-un film de lungmetraj va fi desemnat dintre Adrian Titieni - pentru rolul dr. Crişan şi Marian Râlea - pentru rolul Tata, amândoi din filmul "Din dragoste cu cele mai bune intenţii", Mimi Brănescu - pentru rolul Paul din filmul "Periferic", Udo Schenk - pentru rolul Maior Blau din filmul "Mănuşi roşii" şi Valentin Popescu - pentru rolul Doru din filmul "Aurora", iar statueta pentru Cea mai bună actriţă într-un rol secundar într-un film de lungmetraj va fi acordată uneia dintre actriţele Catrinel Dumitrescu - pentru rolul dna Livinski din filmul "Aurora", Gabriela Popescu - pentru rolul Vecina de pat din filmul "Din dragoste cu cele mai bune intenţii", Ioana Flora - pentru rolul Lavinia din filmul "Periferic", Simona Stoicescu - din filmul "Dacă bobul nu moare" şi Valeria Seciu - pentru rolul Puşa din filmul "Aurora".
Adrian Sitaru ("Din dragoste cu cele mai bune intenţii"), Cristi Puiu ("Aurora") şi Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu ("Principii de viaţă") concurează la Premiul Gopo pentru Cel mai bun scenariu, în timp ce Dan Alexandru ("Ceva bun de la viaţă"), Dusan Joksimovic ("Dacă bobul nu moare"), Marius Panduru ("Periferic"), Radu Aldea ("Bună! Ce faci?") şi Viorel Sergovici ("Aurora") se află în competiţie pentru statueta oferită pentru Cea mai bună imagine.
Statueta pentru Cel mai bun montaj va fi disputată de Cristina Ionescu şi Şerban Ioan Tatu ("Loverboy"), Eugen Kelemen ("Periferic"), Mihai Codleanu ("Bună! Ce faci?") şi Roxana Szel şi Ioachim Stroe ("Metrobranding").
La categoria Cel mai bun sunet în competiţie au intrat Andre Rigaut, Francois Musy, Gabriel Hafner şi Cristian Tarnoveţchi ("Aurora"), Bruno Pisek, Birgit Obkircher, Florin Tăbăcaru şi Marius Leftărache ("Periferic"), Piotr Witkowski şi Sebastian Wlodarczyk ("Crulic - Drumul spre dincolo"), respectiv Thomas Huhn, Florin Tăbăcaru, Marius Leftărache, Alexandru Dragomir şi Sebastian Zsemlye ("Loverboy"), iar pentru Cea mai bună muzică originală în competiţie se află Cheloo ("Tanti"), Dragoş Alexandru ("Bună! Ce faci?"), Pablo Malaurie Cabanillas ("Loverboy"), Piotr Dziubek ("Crulic - Drumul spre dincolo") şi The Young Gods ("Copilăria lui Icar").
Premiul Gopo pentru Cele mai bune decoruri va fi disputat de Dan Toader ("Dacă bobul nu moare"), Daniel Răduţă ("Loverboy"), Simona Pădureţu ("Periferic") şi Vali Ighigheanu şi Andreea Popa ("Aurora"), iar statueta pentru Cele mai bune costume va fi disputată de Brînduşa Ioan ("Periferic"), Chinyere Eze şi Augustina Stanciu ("Loverboy"), Costin Voicu ("Dacă bobul nu moare"), Doina Levintza ("Ceva bun de la viaţă") şi Nicoleta Cârnu ("Bună! Ce faci?").
În competiţia pentru Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură au intrat Andreea Dumitrescu şi Biana Boeroiu ("Loverboy"), Andreea Tudose şi Cristina Temelie ("Dacă bobul nu moare"), Dana Roşeanu şi Domnica Bodogan ("Bună! Ce faci?") şi Ştefan Enache şi Corina Brăilescu ("Periferic").
Statueta Gopo pentru Cel mai bun film de debut va avea în concurs doar trei pelicule, respectiv "Burta balenei" în regia Anei Lungi şi Anei Szel, "Metrobranding", regia Ana Vlad şi Adi Voicu, şi "Periferic" în regia lui Bogdan George Apetri.
Premiul publicului, acordat filmului autohton cu cel mai mare succes de box office în anul precedent, va reveni în 2012 producţiei MediaPro Pictures "Naşa", regia Jesus del Cerro şi Virgil Nicolaescu, care a fost urmărită de 26.765 de spectatori plătitori de bilet.
În cadrul categoriei Tânără Speranţă, juriul a ales să evidenţieze realizările regizoarelor Anca Miruna Lăzărescu ("Apele Tac"), Luiza Pârvu ("Draft 7") şi Sarra Tsorakidis ("1000 de lucruri în comun"), a regizorului şi directorului de imagine Millo Simulov ("Hello Kitty"), dar şi a actorului Corneliu Ulici (pentru rolul Mateo din filmul "Ceva bun de la viaţă").
Criticii de film membri ai juriului de nominalizări au ales, conform regulamentului, şi filmele nominalizate la Premiul Gopo pentru Cel mai bun film european, care va fi înmânat unui distribuitor autohton - Independenţa Film, compania care a adus în România filmele "În Turneu", regia Matthieu Amalric, Franţa, 2010, "Melancolia", regia Lars von Trier, Danemarca, 2011, "Pielea în care trăiesc", regia Pedro Almodovar, Spania, 2011, Transilvania Film, pentru "Un an din viaţă", regia Mike Leigh, Marea Britanie, 2010, şi Clorofilm, cu "În Patru Timpi", regia Michelangelo Frammartino, Italia-Germania-Elveţia, 2010.
Nominalizările au fost stabilite de un juriu de preselecţie alcătuit în acest an din 11 profesionişti ai domeniului: regizorul Florin Şerban, actriţa Ozana Oancea (nominalizată la Premiul pentru Cea mai bună actriţă într-un rol principal la Gopo 2011), scenograful Cristian Niculescu (câştigător al Premiului pentru Cea mai bună scenografie la Gopo 2011), monteurul Dan Nanoveanu, distribuitorul Radu Nicolau, scriitoarea Ana Maria Sandu şi criticii de film Andrei Gorzo, Ileana Bîrsan, Dana Duma, Andrei Rus şi Codruţa Creţulescu.
Peste 400 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film autohtone îşi vor exprima voturile pentru desemnarea câştigătorilor statuetelor create de sculptorul Adi Ilfoveanu, prin intermediul unui mecanism de votare asigurat de compania de audit şi consultanţă PricewaterhouseCoopers.
Cea de-a şasea ediţie a Galei Premiilor Gopo, care recompensează realizările anuale ale cinematografiei autohtone, va avea loc pe 26 martie, la Bucureşti.
Premiile Gopo sunt organizate de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), Babel Communications.
Sursa: Agerpres
Filmul "Periferic" în regia lui Bogdan George Apetri - 12 nominalizări la Premiile Gopo

OlteniaBIZ-magazin nu este responsabila juridic pentru continutul comentariilor.
OlteniaBIZ-magazin isi rezerva dreptul de a publica in site comentariile in urma validarii de catre administrator.
ADAUGA COMENTARIU
21:25 Vedete / Jackie Chan: 'Am terminat cu filmele de acţiune'
21:24 Fotbal / CFR Cluj - noua campioană a României
21:23 Fotbal / Adrian Mutu s-a despărţit de Cesena şi a plecat la Miami
21:22 Medicina naturista / Mult hulitul cartof, o sursă excepţională de vitamine şi minerale
21:21 Stiri / Barack Obama pledează alături de Francois Hollande pentru creştere economică
data de 20.05.2012











