Cert este ca evenimentul nu a ramas fara ecou in fantezia oamenilor simpli caci, cincizeci de ani mai tarziu, dr. Nicolae Minovici descoperea un tatuaj reprenzentand doua femei nud, care-si uneau mainile sub o singura coroana. Acel tautaj publicat in anul 1898 in lucrarea Moda tatuajelor din Romania reprezenta simbolic, prin filtrul intelegerii unui om simplu, "unirea Moldovei si a Valahiei".
Hora Unirii a aparut si ea cu prilejul acelui eveniment si am avut surpriza sa descopar, ca nu ar fi fost rezultatul unui sentiment puternic de manifestare a multimilor inflacarate de patriotism.
Viata taranului nostru, precum si a targovetilor, nu era de invidiat la mijlocul secolului al XIX-lea. Saracia, adesea bolile nutritiei insuficiente, ale mizeriei in general, erau prezente in viata multora. Apoi, alternative sociale nu prea existau pentru cei aflati la baza piramidei sociale, iar conturarea unui stat nou ii lasa pe multi aproape indiferenti. Obiceiurile si mentalitatile nu se puteau schimba de la o zi la alta, lucru pe care il stim si astazi, insa noul stat trebuia sa se legitimeze cu simboluri cotidiene mai putin manevrate inainte.
In anul 1860 a fost publicata o caricatura a noilor moravuri, al carei mesaj ar surprinde pe orice istoric si nu este de trecut cu vederea o astfel de imagine a trecutului. Deoarece in aceasta aparent banala caricatura apare un grup de tarani dansand o hora, desculti si incurajati de biciul jandarmilor imbracati in uniforma napoleoniana. Textul care insoteste imaginea este una dintre strofele "Horei Unirii", in alfabet chirilic! Pana si soarele zambea loviturilor de bici, care-i fortau pe tarani sa danseze "Hora Unirii", astrul ceresc fiind impodobit cu celebra palarie napoleoniana. Forme fara fond. Folosindu-se forme noi, precum uniforma evropeneasca si simbolurile unitatii statale, care traversau Europa natiunilor moderne, fondului autohton i se aplicau aceleasi formule: lovituri de bici pentru a-l forta pe localnic sa adopte noile simboluri, in care el nu credea. De aceea, nu-i de mirare ca la 1848-1849 aceiasi tarani fortati sa danseze "Hora Unirii" la 1859 nu erau interesati de cuvintele cele noi precum "libertate" sau "constitutie". Ei doreau ceva mult mai simplu si mai aproape de nevoile lor: pamant. Cat de mult s-a inteles acest lucru la 1848 sau zece ani mai tarziu, ne ofera un raspuns anul 1907.
Povestea pe scurt a nasterii simbolului propagandistic al "Horei Unirii" vine sa intareasca certificarea unei realitati: Romania moderna s-a nascut grabnic fiindca timpurile o cereau pentru a nu disparea politic, dar sacrificiul a fost ceea ce numim "forme fara fond".

Hora Unirii

Hora Unirii este o poezie de Vasile Alecsandri, publicată pentru prima dată în 1856, în Steaua Dunării, revista lui Mihail Kogălniceanu. Se cânta mereu pe data de 24 ianuarie, când s-au unit Moldova și Țara Românească, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Muzica a fost compusă de Alexandru Flechtenmacher.

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima româna,
Sa-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!
Iarba rea din holde piară!
Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și omenie!

Măi muntene, măi vecine
Vino să te prinzi cu mine
Și la viață cu unire
Și la moarte cu-nfrățire!

Unde-i unul nu-i putere
La nevoi și la durere
Unde-s doi puterea crește
Și dușmanul nu sporește!

Amândoi suntem de-o mamă
De-o făptură și de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o faimă-n lume.
Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Și să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frățească
Pe câmpia românească!

Sursa: zf.ro