Ultimele stiri
Te afli aici Prima Pagina Economie Agricultura Producţia de grâu a României a depăşit 7 milioane de tone


Producţia de grâu a României a depăşit 7 milioane de tone

Data: LUNI 08.08.2011 - 09:17 | AGERPRES
Producţia de grâu a României a depăşit 7 milioane de tone
Producţia de grâu a României a depăşit 7 milioane de tone, deşi raportările din teritoriu arată în prezent doar 6,8 milioane de tone, a declarat pentru AGERPRES ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără.

"Este cert acum că producţia de grâu a Romaniei a depăşit bine 7 milioane de tone, chiar dacă scriptic, ce avem noi acum după raportările fermierilor şi ale direcţiilor agricole, producţia este de aproape 6,8 milioane tone. Cred că avem peste 1,5 milioane de tone de grâu în plus faţă de producţia anului trecut", a spus Tabără.

Acesta a precizat că de multe ori raportările din teritoriu nu sunt la nivelul producţiei obţinute ceea ce îngreunează luarea unor decizii privind valorificarea producţiei în piaţă. "Trebuie să rezolvăm această problemă pentru că atâta timp cât dăm subvenţii fermierilor şi noi trebuie să găsim soluţii pentru piaţă, inclusiv de import-export, este bine să se ştie exact care sunt producţiile. Consider că trebuie să găsim un mecanism mai de încredere pentru fermieri deoarece mecanismul actual, poate, nu le oferă această încredere de a raporta exact sau poate mai există pârghii de a comercializa producţia la negru, ceea ce iar nu este bine", a explicat ministrul Agriculturii.

În privinţa calităţii recoltei de grâu din 2011, şeful MADR a adăugat că, deocamdată, se iau probe din toate zonele ţării, iar în momentul în care va avea analizele pentru 10% din acestea se vor face publice rezultatele. Recent, Valeriu Tabără estima că 80% din recolta de grâu din acest an este panificabilă, "60% din producţie fiind de o foarte bună calitate".

Potrivit datelor centralizate la data de 3 august de MADR, suprafaţa recoltată cu grâu şi secară se ridică la 1,869 milioane hectare, reprezentând 96% din suprafaţa estimată a se recolta în acest an de 1,957 milioane hectare. Producţia obţinută este de 6,778 milioane tone, cu 1% mai mult faţă de producţia estimată pentru 2011 de 6,712 milioane de tone.

În 2010, producţia de grâu şi secară a fost de 5,588 milioane tone, iar în 2009 de de 5,203 milioane tone, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
 

Noteaza articolul:

Producţia de grâu a României a depăşit 7 milioane de tone

Rating: 3.0/5 (1 vot)


OlteniaBIZ-magazin nu este responsabila juridic pentru continutul comentariilor.
OlteniaBIZ-magazin isi rezerva dreptul de a publica in site comentariile in urma validarii de catre administrator.

ADAUGA COMENTARIU

 * Nume:

 * Email (Nu va fi afisat pe site):

 * Mesaj:

caractere ramase
Introduceti acest cod! Introduceti codul din imagine
Câmpurile notate cu * sunt obligatorii.
Oltenia Biz Magazin pe FACEBOOK
EconomieFinanciarPoliticaInternationalEducatieCulturaTurismSportFlagrantJustitieStiinta & TehnologieAutoLife StyleMondenShowBizMagazinPagina gospodinei
Anunturi Oltenia Biz Magazin
Extragere Loto 6/49
Numerele castigatoare din
data de 20.05.2012
43 14 42 49 4 28
oferit de Loto 6 din 49
ARHIVA
 Click in casetuta pentru a alege data.
  Apoi click pe Cauta