Drapelul Naţional la 163 de ani
Data: DUMINICA 26.06.2011 - 22:41 | ILIE A.ILIE
Ministerul Apărării Naţionale, Prefectura Capitalei şi Primăria Generală au organizat duminică, în Piaţa Tricolorului, o ceremonie dedicată împlinirii a 163 de ani de la declararea oficială a Tricolorului ca Drapel Naţional
Ziua Academiei Române, marcată în prezenţa premierului Mihai-Răzvan Ungureanu
Jandarmeria Română a sărbătorit, ieri, 162 de ani de la înfiinţare
Manifestări dedicate Orei Pământului, la Bucureşti
Marea Unire sarbatorită de copiii Basarabiei şi în Bănie
Bercea a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru spălare de bani
Circul Naţional Chinezesc vine pentru prima dată la Bucureşti în mai
La ceremonie au luat parte preşedintele Traian Băsescu, ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea, ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, primarul general şi prefectul Capitalei, Sorin Oprescu şi Mihai Atănăsoaei, secretarul de stat în MAI, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor de poliţie Ioan Dacălu, reprezentanţi ai unor instituţii civile, militare şi religioase, ataşaţi militari străini acreditaţi la Bucureşti, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere.
Ceremonia a început cu alocuţiunile preşedintelui Traian Băsescu, ministrului apărării naţionale, Gabriel Oprea, şi primarului Capitalei, Sorin Oprescu.
Ziua Drapelului Naţional se sarbatoreste in fiecare an la data de 26 iunie
Ziua Drapelului Naţional al Romaniei se sarbatoreste in fiecare an la data de 26 iunie, conform Legii nr. 96 /1998, de autorităţile publice şi celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter evocator sau ştiinţific, precum şi prin ceremonii militare specifice organizate de unităţi ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.
Cu prilejul acestei zile simbolice, in Romania, sunt organizate ceremonii publice de înălţare a Drapelului Naţional în Capitală şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ.
Constituţia României din 2003 stipulează: "Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu".
Drapelul Naţional a fost decretat pentru prima oară ca simbol naţional de Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească la 14/26 iunie 1848, având înscrisă pe el deviza "Dreptate, Frăţie".
El nu a suferit transformări majore de-a lungul istoriei. Doar distribuţia culorilor (în materie de proporţie şi poziţie) s-a schimbat într-o anumită măsură, fiind egalizată după Revoluţia de la 1848, când, sub impactul spiritului revoluţionar francez, multe dintre statele Europei au adoptat ca drapel naţional steagul standard cu trei culori.
Documente sigilografice atestă faptul că în unele epoci istorice drapelul românesc avea cele trei culori dispuse orizontal, cu roşul în partea superioară, galbenul în mijloc şi albastrul la bază. De asemenea, proporţia culorilor nu a fost aceeaşi cu cea de acum (33% pentru fiecare culoare). Cele trei culori pot fi identificate pe steaguri datând din vremea lui Mihai Viteazul şi chiar Ştefan cel Mare.
În contextul revoluţionar al anului 1848, cu arborarea noilor drapele tricolore ca simboluri ale unor state naţionale, şi revoluţionarii români, aflaţi la Paris la izbucnirea revoluţiei, vor arbora drapelul albastru, galben, roşu, cu albastru la hampa. Aşa va fi şi consfinţit ca Drapel Naţional prin Decretul nr. 1 din 14/26 al Guvernului provizoriu de la Bucureşti.
Guvernul provizoriu hotăra că "Steagul naţional va avea trei culori - albastru, galben şi roşu". Deviza română, care va fi scrisă atât pe steaguri, cât şi pe monumentele şi decretele publice, se va compune din aceste două cuvinte "Dreptate, Frăţie". Drapelul Naţional tricolor, roşu-galben-albastru, astfel decretat la 14/26 iunie 1848, a fost sfinţit a doua zi în cadrul marii adunări naţionale de pe Câmpul Filaretului, numit de atunci înainte Câmpia Libertăţii.
La 13 iulie 1848, prin Decretul 252, Guvernul revoluţionar a stabilit ca dispunerea culorilor tricolorului să fie de la lance astfel: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin. S-a dispus totodată confecţionarea de steaguri naţionale care să fie arborate în toate localităţile. Din păcate, se mai păstrează doar foarte puţine, cum este piesa expusă la Muzeul Naţional de Istorie a României şi care a aparţinut Gărzii orăşeneşti din Slatina. Sursa :AGERPRES
Drapelul Naţional la 163 de ani

OlteniaBIZ-magazin nu este responsabila juridic pentru continutul comentariilor.
OlteniaBIZ-magazin isi rezerva dreptul de a publica in site comentariile in urma validarii de catre administrator.
ADAUGA COMENTARIU
data de 20.05.2012











