Băncile, cel mai puţin afectate de criză
Data: SAMBATA 31.07.2010 - 17:42 | Cosmin-Marius PENCU
În timp ce alte ramuri ale economiei românești se luptă să supravieţuiască pe timp de criză, unele instituţii financiare bancare înregistrează chiar venituri mai mari faţă de anii precedenţi. Acest fapt nu este corelat cu cererile de credite, care au scăzut abrupt. Nota de plată majorată a fost achitată de clienţi şi de statul român.
ANAF a început procedurile de executare silită a TVR pentru datorii de 308 milioane lei
Plafonul de scutire la TVA va fi majorat de la 35.000 euro la 65.000 de euro
România a îndeplinit doar 4 din 15 obiective convenite cu FMI
BNR reduce, din 30 martie, dobânda de politică monetară la 5,25% pe an
Tonny Lybek: Cred că România a progresat destul de mult
Fiscul a înfiinţat structurile judeţene pentru verificarea averilor
Preşedinte BRD: Românii nu sunt pregătiţi pentru produse bancare foarte sofisticate
În anul 2008, băncile înregistrau o majorare firească a nivelului veniturilor cu 20% - 40% datorită creşterii numărului de clienţi, cea mai mare majorare fiind înregistrată de către BCR, unde veniturile s-au majorat cu 40% în 2008 faţă de 2007, de la 2,8 miliarde lei la 3,9 miliarde lei.
Începând cu anul 2009, când criza s-a făcut simţită şi în România, băncile au oprit creditarea, astfel că vânzările noi de credite nu au mai putut genera venituri suplimentare. Soluţia a fost găsită în creşterea marjelor de dobândă solicitate la creditele în derulare, dar şi a randamentelor cerute la titlurile de stat.
La nivelul unei bănci, marja de dobândă se poate estima ca raport între veniturile nete din dobânzi şi activele purtătoare de dobândă (active totale, mai puţin imobilizările). Astfel, marja de dobândă la BCR a crescut de la 4,51% în 2008 la 5,67% în 2009. Soldul creditelor acordate a crescut uşor, cu 2 miliarde de lei, însă majorarea semnificativă a marjei a permis creşterea veniturilor nete din dobânzi.
Băncile, cel mai puţin afectate de criză

OlteniaBIZ-magazin nu este responsabila juridic pentru continutul comentariilor.
OlteniaBIZ-magazin isi rezerva dreptul de a publica in site comentariile in urma validarii de catre administrator.
ADAUGA COMENTARIU
data de 20.05.2012











