Ultimele stiri
Te afli aici Prima Pagina Financiar Banci Case prin credit cu buletinul
Soluţie pe timp de criză

Case prin credit cu buletinul

Data: SAMBATA 31.07.2010 - 15:37 | Cosmin-Marius PENCU
Case prin credit cu buletinul
După ce şi-au luat maşini de spălat, aspiratoare, telefoane, camere video şi televizoare prin credit doar cu buletinul, românii sunt acum ademeniţi să îşi cumpere şi case prin aceeaşi metodă. Constructorii, îngrijoraţi de scăderea vânzării de locuinţe, au ajuns la soluţia creditului cu buletinul, contractat pe o perioadă mai îndelungată şi precedat de un avans, negociat în prealabil, din preţul locuinţei.

În condiţiile în care contractarea unui împrumut pentru locuinţe de la bancă nu mai este la îndemâna oricui, băncile luându-şi măsuri de precauţie pronunţate, mulţi români s-au văzut nevoiţi să renunţe la visul lor de a avea o casă a lor după ce dosarul de credit le-a fost respins. Dezvoltatorii de locuinţe au văzut aici o oportunitate de afaceri, în spirit de marketing, venind cu ideea “creditului doar cu buletinul”.

După modelul Altex, care a instituit pentru prima oară această metodă de creditare, cei care doresc să cumpere o locuinţă ar mai fi nevoiţi, pe lângă buletinul lor, să ofere şi nişte detalii cu privire la locurile de muncă, venituri şi alte informaţii în urma cărora se va decide dacă se acordă creditul respectiv sau nu. Se poate percepe, de asemenea, o dobândă care este negociabilă. Cei mai talentaţi negociatori au, însă, şansa de a negocia cumpărarea locuinţei la preţul actual, fără dobândă sau taxe suplimentare.

Banii vorbesc

De exemplu, cine doreşte să achiziționeze un imobil care costă 50.000 de euro, ar putea da la început un avans în valoare de 20.000 de euro, urmând ca apoi să plătească o rată fixă de 500 euro pe lună, timp de 5 ani. La un simplu calcul, rezultă că ratele fixe au o valoare de 30.000 euro, împreună cu avansul ajungând la valoarea totală a imobilului. Un astfel de credit de la bancă ar fi putut ajunge, după achitare, undeva în jurul sumei de 66.000 de euro.

Aceste tipuri de credite cu buletinul oferite de către dezvoltatorii de locuinţe sunt accesate în special de către persoanele care muncesc în străinătate, aceştia depunând avansul când sunt în ţară, iar ratele trimiţându-le lunar din ţara în care lucrează. Apoi, când se întorc acasă din străinătate, au astfel o locuinţă proprie.
 

Noteaza articolul:

Case prin credit cu buletinul

Rating: 3.5/5 (4 voturi)


OlteniaBIZ-magazin nu este responsabila juridic pentru continutul comentariilor.
OlteniaBIZ-magazin isi rezerva dreptul de a publica in site comentariile in urma validarii de catre administrator.

ADAUGA COMENTARIU

 * Nume:

 * Email (Nu va fi afisat pe site):

 * Mesaj:

caractere ramase
Introduceti acest cod! Introduceti codul din imagine
Câmpurile notate cu * sunt obligatorii.
Oltenia Biz Magazin pe FACEBOOK
EconomieFinanciarPoliticaInternationalEducatieCulturaTurismSportFlagrantJustitieStiinta & TehnologieAutoLife StyleMondenShowBizMagazinPagina gospodinei
Anunturi Oltenia Biz Magazin
Extragere Loto 6/49
Numerele castigatoare din
data de 20.05.2012
43 14 42 49 4 28
oferit de Loto 6 din 49
ARHIVA
 Click in casetuta pentru a alege data.
  Apoi click pe Cauta