Ultimele stiri
Te afli aici Prima Pagina Financiar Stiri Aderarea la euro nu mai poate fi un obiectiv actual. 2015 nici vorbă să fie realist
Mişu Negriţoiu, directorul general ING Bank:

Aderarea la euro nu mai poate fi un obiectiv actual. 2015 nici vorbă să fie realist

Data: LUNI 07.11.2011 - 08:33 |
Aderarea la euro nu mai poate fi un obiectiv actual. 2015 nici vorbă să fie realist
România ar trebui să renunţe pentru moment la proiectul adoptării euro, pentru că nu este credibilă, în condiţiile în care zona euro se redefineşte şi nicio altă ţară nu vorbeşte de aderare, apreciază directorul general ING Bank, Mişu Negriţoiu, pentru care obiectivul 2015 este cel puţin naiv.

"Noi învăţăm din asta (experienţa Greciei - n.r.), adică ne uităm la Grecia şi zicem: când au adoptat euro a fost un proces de window dressing şi au mai ajustat nişte cifre, ca să se încadreze în criteriile de la Maastricht. Noi am învăţat ceva din asta? Până la urmă menţinem aceleaşi obiective pe care le aveam înainte de recesiune. Deci lumea este în frământare, se schimbă complet şi noi ne menţinem proiectul de adoptare a euro în 2015. E mai puţin naiv?", a declarat Negriţoiu, într-o ediţie specială a emisiunii "După 20 de ani" difuzată sâmbătă de Pro TV.
Directorul ING a respins categoric realismul datei de aderare 2015 propus de autorităţile române - "nici vorbă" -, afirmând chiar că nu mai vede rostul de a menţine programul de aderare la euro, deşi înţelege raţiunea autorităţilor.

"Cred că nici asta nu mai are sens (ca România să-şi mai propună aderarea - n.r.), dar eu ştiu, înţeleg de ce se menţine obiectivul, pentru că el se menţine ca o ancoră, ca să nu zic sperietoare, pentru programele interne, pentru că altfel, probabil, se intră în cheltuieli fără limită", a continuat Negriţoiu.
Întrebat de ce ar trebui să nu se mai vorbească despre programul de aderare, Negriţoiu a sugerat că o astfel de poziţie poate discredita, explicând că nici state mai avansate din punct de vedere al convergeţei nu mai discută despre adoptarea monedei unice, în condiţiile în care zona euro se află în transformări, se redefineşte şi are evident nevoie de un alt act politic pentru a se decide extinderea.
"Euro a fost construit în ciuda tuturor slăbiciunilor pe care le are sistemul, pentru că adoptarea unei monede unice ar trebui să fie ultima fază a unui proces de integrare economică. Pornind de la integrare econonmică, guvernanţă economică, politici fiscale comune şi în sfârşit monedă comună. Procesul a fost inversat tocmai pentru că el este de natura politică şi trebuie să pună presiune pe celelalte etape ale integrării. Acum se vorbeşte despre guvernanţă economică, se vorbeşte despre ajustarea politicilor fiscale, care este extrem de complicată", a arătat directorul ING Bank.
El crede că politicienii europeni realizează acum asceste probleme şi a amintit că încă de la adoptarea euro au existat critici ale proiectului, mai ales de peste Ocean, care au spus că sunt slăbiciuni, nu este comparabil cu dolarul american.
"Acum se rediscută acest proiect. Dacă se rediscută, este dispus cineva ca să stea la masă acum să discute candidatura României, în condiţiile în care nicio altă ţară din UE nu-şi propune acum, nimeni nu mai are un plan, că este Cehia, că este Polonia, că este o altă ţară, să adopte euro în 2015. Dacă vroiai să adopţi euro în 2015, acum trebuia începute discuţiile", a conchis Negriţoiu.
Premierul Emil Boc a anunţat chiar în urmă cu o săptămână că România menţine anul 2015 drept ţintă pentru aderarea la zona euro şi se va concentra pentru a păstra nivelul deficitului, al datoriei publice şi al inflaţiei în limitele stabilite conform prevederilor europene pentru îndeplinirea acestui obiectiv.
Guvernul şi Banca Naţională au decis, la începutul lunii mai, să menţină anul 2015 ca obiectiv de aderare la zona euro, ceea ce din punct de vedere tehnic nu înseamnă neapărat data de 1 ianuarie. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, le-a spus la acea dată politicienilor din coaliţia de guvernământ că cel mai potrivit ar fi ca moneda naţională să circule în paralel cu euro până în decembrie 2015.
Isărescu a apreciat că schimbarea ţintei de aderare la zona euro ar fi încurajat politicienii să spună că mai este timp pentru reforme şi să amâne aplicarea lor.
Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, declara la rândul său că românii sunt "admirabil de nepregătiţi" pentru adoptarea euro, dar că amânarea nu este o rezolvare.
Guvernul a decis constituirea unui comitet care să monitorizeze îndeplinirea obligaţiilor aferente aderării la zona euro, astfel încât România să fie pregătită în 2015 pentru acest obiectiv. Comitetul este condus de primul-ministru şi îi are ca membri pe guvernatorul Băncii Naţionale (ca vicepreşedinte), pe vicepremierul Guvernului, pe miniştrii Finanţelor, Economiei, Muncii, Educaţiei, Justiţiei şi Administraţiei, precum şi pe reprezentanţi ai Departamentului Afacerilor Europene, Institutului Naţional de Statistică şi cabinetul premierului.
Din comitet fac parte şi câte un reprezentant al confederaţiilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, dar aceştia asistă la lucrări ca membri fără drept de vot.
Înainte de a intra în zona euro, o ţară trebuie să respecte criteriile economice incluse în Tratatul de la Maastricht (deficitul bugetar nu poate depăşi 3% din PIB, datoria publică trebuie limitată sub 60% din PIB, iar inflaţia să nu depăşeascăn cu 1,5% media celor mai performante ţări din zona euro) şi să se afle timp de doi ani în ERM-2, în cadrul căruia moneda naţională să fluctueze într-un interval de plus-minus 15% faţă de euro.


Sursa: Mediafax


Mişu Negriţoiu, oltean get beget, s-a nascut la 26 mai 1950, in comuna Dăbuleni, judeţul Dolj, este un economist român, fost ministru de stat pentru coordonare, strategie şi reformă (1992-1993) şi actualul preşedinte al grupului financiar ING România. Mişu Negriţoiu a fost deputat în legislatura 1996-2000.
 Cariera sa până la Revoluţie
Mişu Negriţoiu s-a născut la data de 26 mai 1950 în comuna Dăbuleni (judeţul Dolj). A absolvit cursurile Facultăţii de Comerţ Exterior din Academia de Studii Economice din Bucureşti (1973) şi apoi cursurile la "fără frecvenţă" ale Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti (1980). A obţinut titlul de doctor în ştiinţe economice la ASE Bucureşti în anul 1995, cu teza "Investiţiile străine şi tranziţia la economia de piaţă", sub conducerea ştiinţifică a prof. dr. Alexandru Puiu.
După absolvirea facultăţii, lucrează între anii 1973-1990 ca economist în comerţul exterior la ILEXIM, Arpimex şi Ministerul Comerţului Exterior. Repartizat iniţial la ILEXIM, o întreprindere care exporta mic mobilier şi artizanat mai ales în Germania, a avut prilejul să călătorească în străinătate şi a urmat în parale şi dreptul la fără frecvenţă.
Transferat în cadrul Departamentului de analiză economică de la Ministerul Comerţului Exterior, a fost numit în anul 1982 ca înlocuitor temporar al şefului Agenţiei economice româneşti din New York, apoi al şefului Biroului comercial din Los Angeles. În anul 1984, devine ataşat olimpic al României la Jocurile Olimpice de Vară de la Los Angeles. După revenirea în ţară, susţine un examen de promovare pentru rangul de consilier II, după care obţine o bursă GATT de patru luni la Geneva.
În anul 1985, este numit în funcţia de director la întreprinderea Arpexim, care se ocupa cu exportul şi importul de pielărie şi încălţăminte (fosta fabrică de tabăcărie Dâmboviţa), dar a fost înlocuit din funcţia după o perioadă scurtă, apoi reinstalat imediat după 22 decembrie 1989 de comitetul revoluţionar din întreprindere.
Întrebat de presă dacă a colaborat cu Securitatea, Mişu Negriţoiu a răspuns: „O, în nici un caz. I-au zis unii lui Voiculescu că toţi cei care au lucrat în comerţul exterior ar fi colaborat cu Securitatea. Dar diferenţa e că numai el a ajuns miliardar“ .


Sursa: wikipedia.org

Noteaza articolul:

Aderarea la euro nu mai poate fi un obiectiv actual. 2015 nici vorbă să fie realist

Rating: 0.0/5 (0 voturi)


OlteniaBIZ-magazin nu este responsabila juridic pentru continutul comentariilor.
OlteniaBIZ-magazin isi rezerva dreptul de a publica in site comentariile in urma validarii de catre administrator.

ADAUGA COMENTARIU

 * Nume:

 * Email (Nu va fi afisat pe site):

 * Mesaj:

caractere ramase
Introduceti acest cod! Introduceti codul din imagine
Câmpurile notate cu * sunt obligatorii.
Oltenia Biz Magazin pe FACEBOOK
EconomieFinanciarPoliticaInternationalEducatieCulturaTurismSportFlagrantJustitieStiinta & TehnologieAutoLife StyleMondenShowBizMagazinPagina gospodinei
Anunturi Oltenia Biz Magazin
Extragere Loto 6/49
Numerele castigatoare din
data de 20.05.2012
43 14 42 49 4 28
oferit de Loto 6 din 49
ARHIVA
 Click in casetuta pentru a alege data.
  Apoi click pe Cauta