Ultimele stiri
Te afli aici Prima Pagina International Stiri Mitt Romney promite că va efectua prima vizită în Israel dacă va fi ales preşedinte al SUA


Mitt Romney promite că va efectua prima vizită în Israel dacă va fi ales preşedinte al SUA

Data: MIERCURI 07.12.2011 - 22:11 |
Mitt Romney promite că va efectua prima vizită în Israel dacă va fi ales preşedinte al SUA
Candidatul republican la alegerile prezidenţiale din SUA Mitt Romney va avea o politică diferită faţă de cea a preşedintelui Barack Obama în privinţa Orientului Mijlociu şi promite că va întări relaţiile SUA cu Israelul dacă va fi ales anul viitor la Casa Albă, relatează Reuters.

Într-un discurs pe care îl va susţine în faţa republicanilor evrei şi din care echipa sa de campanie a oferit presei câteva extrase, Romney va promite să efectueze în Israel prima sa vizită în străinătate dacă va deveni nominalizarea republicanilor la prezidenţiale şi dacă va reuşi să-l înlăture pe Obama de la Casa Albă la alegerile din luna noiembrie a anului viitor.

Republicanii s-au plâns de faptul că preşedintele democrat Barack Obama i-a favorizat pe palestinieni în faţa aliatului tradiţonal al SUA, Israelul, în disputa de durată din Orientul Mijlociu.

Obama i-a nemulţumit pe israelieni în luna mai când a îmbrăţişat obiectivul de lungă durată al palestinienilor, acela ca statul pe care încearcă să şi-l formeze în Cisiordania şi Fâşia Gaza să fie trasat de-a lungul liniilor care au existat înainte de războiul din 1967, în care Israelul a capturat acele teritorii şi Ierusalimul de Est.

Conform textului discursului pe care îl va susţine în faţa Coaliţiei Republicane Evreieşti, Romney susţine că Obama a propus ca Israelul să adopte 'graniţe imposibil de apărat' şi a fost 'timid şi slab în faţa ameninţării existenţiale a unui război nuclear'.

"Aceste acţiuni le-au dat curaj palestinienilor intransigenţi care sunt acum pregătiţi să formeze un guvern de uniune cu gruparea teroristă Hamas şi simt că pot devansa Israelul la masa negocierilor. Preşedintele Obama a împiedicat în mod incomensurabil perspectiva păcii în Orientul Mijlociu", potrivit lui Romney.

Conferinţa republicanilor evrei va asculta poziţiile tuturor candidaţilor republicani importanţi care încearcă să obţină nominalizarea pentru alegerile din 2012, inclusiv a rivalului lui Romney, Newt Gingrich.

O temă a discursurilor va fi cu siguranţă nevoia de a întări angajamentul SUA faţă de Israel şi de a se asigura că acesta va rămâne un bastion democratic într-o regiune instabilă ameninţată de posibilitatea ca Iranul să intre în posesia armei nucleare.

"Voi merge în Israel în cadrul primei mele vizite în străinătate. Voi reafirma ca interes naţional vital existenţa Israelului ca stat evreiesc. Vreau ca lumea să ştie că legăturile dintre Israel şi SUA sunt de neclintit", va afirma Romney.

El va adopta o poziţie dură şi faţă de preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, spunând că acesta ar trebui pus sub acuzaţie pentru crima de incitare la genocid conform Articolului 2 al Convenţiei privind genocidul.

"Ayatolahilor nu li se va permite să obţină arme nucleare sub supravegherea mea. Un Iran înarmat nuclear nu este numai o problemă a Israelului, ci este o problemă pentru SUA şi toate statele decente din lume", va declara Romney - mentioneaza AGERPRES.

Noteaza articolul:

Mitt Romney promite că va efectua prima vizită în Israel dacă va fi ales preşedinte al SUA

Rating: 4.0/5 (1 vot)


OlteniaBIZ-magazin nu este responsabila juridic pentru continutul comentariilor.
OlteniaBIZ-magazin isi rezerva dreptul de a publica in site comentariile in urma validarii de catre administrator.

ADAUGA COMENTARIU

 * Nume:

 * Email (Nu va fi afisat pe site):

 * Mesaj:

caractere ramase
Introduceti acest cod! Introduceti codul din imagine
Câmpurile notate cu * sunt obligatorii.
Oltenia Biz Magazin pe FACEBOOK
EconomieFinanciarPoliticaInternationalEducatieCulturaTurismSportFlagrantJustitieStiinta & TehnologieAutoLife StyleMondenShowBizMagazinPagina gospodinei
Anunturi Oltenia Biz Magazin
Extragere Loto 6/49
Numerele castigatoare din
data de 20.05.2012
43 14 42 49 4 28
oferit de Loto 6 din 49
ARHIVA
 Click in casetuta pentru a alege data.
  Apoi click pe Cauta