Ultimele stiri
Te afli aici Prima Pagina International Stiri Preşedintele Obama adversarul 'unui război fără sfârşit' în Afganistan


Preşedintele Obama adversarul 'unui război fără sfârşit' în Afganistan

Data: VINERI 03.02.2012 - 09:49 |
Preşedintele Obama adversarul 'unui război fără sfârşit' în Afganistan
Preşedintele Barack Obama este împotriva unui 'război fără sfârşit' în Afganistan, a afirmat joi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, la o zi după criticile formulate de republicanul Mitt Romney privind obiectivele Statelor Unite în această ţară la orizontul anului 2013, relatează AFP.

'Preşedintele are o strategie clară, precisă şi realistă, dar şi foarte bine susţinută. Ceea ce nu sprijină este un război fără sfârşit', a declarat purtătorul de cuvânt, Jay Carney.

Carney i-a atacat pe republicani fără să-i numească, evocându-i pe 'cei care au susţinut o strategie în Afganistan în cursul precedentei administraţii' conduse de republicanul George W. Bush.

'De ce ne aflam noi acolo (...), care era obiectivul? Nu era deloc limpede', a adăugat purtătorul de cuvânt, reamintind obiectivele Statelor Unite în Afganistan aşa cum le-a enunţat liderul de Casa Albă, şi anume victoria asupra Al-Qaida şi stabilizarea ţării pentru ca forţele afgane să preia ştafeta.

Secretarul american al apărării, Leon Panetta, a afirmat miercuri că SUA speră să treacă, 'în a doua jumătate a lui 2013', de la o misiune de luptă la una de instruire şi asistenţă pentru forţele afgane.

Nu a fost luată 'nicio decizie', potrivit lui Panetta, în legătură cu numărul trupelor americane ce vor rămâne desfăşurate în Afganistan în 2013. În prezent cu un număr de 90.000 de militari, cifra va fi redusă la 68.000 până la sfârşitul verii.

El a menţionat în acelaşi timp dorinţa Washingtonului de a vedea că toate ţările membre ale NATO angajate în Afganistan, printre care Franţa, 'respectă' strategia elaborată în cursul summitului de la Lisabona, din noiembrie 2010, care prevede încheierea perioadei de transferare către forţele afgane a responsabilităţii în materie de securitate la sfârşitul lui 2014.

Romney, candidatul republican cel mai bine situat pentru a se confrunta la 6 noiembrie cu preşedintele Obama în lupta pentru Casa Albă, nu a menajat miercuri administraţia democrată după declaraţiile făcute de Panetta, apreciind că a anunţa dinainte o asemenea strategie este 'imprudent', chiar 'naiv'.

'De ce să le mai spui oamenilor să lupte când vă veţi retrage?! E lipsit de logică', a afirmat Romney aflat în campanie la Las Vegas, statul Nevada. – mentioneaza AGERPRES.
 

Noteaza articolul:

Preşedintele Obama adversarul 'unui război fără sfârşit' în Afganistan

Rating: 0.0/5 (0 voturi)


OlteniaBIZ-magazin nu este responsabila juridic pentru continutul comentariilor.
OlteniaBIZ-magazin isi rezerva dreptul de a publica in site comentariile in urma validarii de catre administrator.

ADAUGA COMENTARIU

 * Nume:

 * Email (Nu va fi afisat pe site):

 * Mesaj:

caractere ramase
Introduceti acest cod! Introduceti codul din imagine
Câmpurile notate cu * sunt obligatorii.
Oltenia Biz Magazin pe FACEBOOK
EconomieFinanciarPoliticaInternationalEducatieCulturaTurismSportFlagrantJustitieStiinta & TehnologieAutoLife StyleMondenShowBizMagazinPagina gospodinei
Anunturi Oltenia Biz Magazin
Extragere Loto 6/49
Numerele castigatoare din
data de 20.05.2012
43 14 42 49 4 28
oferit de Loto 6 din 49
ARHIVA
 Click in casetuta pentru a alege data.
  Apoi click pe Cauta