International
Stiri
Preşedintele Obama a prezentat noua strategie de apărare Preşedintele Obama a prezentat noua strategie de apărare
Data: VINERI 06.01.2012 - 08:52 |
Preşedintele american Barack Obama a prezentat joi noua strategie militară a SUA, care vizează în egală măsură o reducere a forţelor armate, în contextul măsurilor de austeritate, şi menţinerea superiorităţii militare a Americii în lume, relatează Reuters, AP şi AFP.
'Armata noastră îşi va reduce dimensiunile, dar lumea trebuie să ştie că Statele Unite ale Americii îşi vor menţine superioritatea militară, cu forţe agile, flexibile şi pregătite să înfrunte toate tipurile de ameninţări' - a declarat Obama în cadrul unei conferinţe de presă la Pentagon.
'În timp ce trupele noastre continuă să lupte în Afganistan, mareea războiului începe să se retragă. În timp ce forţele noastre izbândesc în misiunile de azi, avem posibilitatea - şi responsabilitatea - de a privi înainte, către forţa de care avem nevoie pentru viitor' - a spus Obama.
Potrivit AP, noua politică va pune accentul pe combaterea terorismului, menţinerea capacităţilor de descurajare nucleară, apărarea teritoriului SUA şi respingerea agresiunilor unui potenţial adversar. Nu este vorba deci de capacităţi sau iniţiative noi în domeniul apărării, notează Associated Press.
Strategia urmăreşte între altele 'orientarea spre regiunea Asia-Pacific', prin întărirea prezenţei militare în această regiune, şi o scădere a efectivelor militare din Europa.
Documentul de opt pagini prezentat la conferinţa de presă comună cu ministrul apărării Leon Panetta are la bază principiul unei forţe capabile să câştige un război şi în acelaşi timp să-şi împiedice adversarul să-şi atingă scopurile într-un al doilea conflict, ceea ce este o schimbare faţă de vechiul obiectiv susţinut multă vreme ca SUA să poată lupta, având câştig de cauză, în două războaie, pe teatre diferite şi simultan.
Totodată, strategia evocă o continuare a combaterii 'active' a ameninţării pe care o reprezintă extremismul violent.
'Ţara noastră se află într-un moment de tranziţie' - constată liderul de la Casa Albă în introducerea documentului, care cere de asemenea majorarea investiţiilor în securitatea cibernetică şi continuarea micşorării arsenalului nuclear, dar fără a pune în pericol securitatea.
După cum notează Reuters, reorientarea către Asia evocată în noua strategie militară survine într-un moment în care Pentagonul este tot mai preocupat de obiectivele strategice ale Chinei, preocupată la rândul său de dezvoltarea unei noi generaţii de arme ce ar putea împiedica proiectarea forţelor navale şi aeriene ale SUA în Extremul Orient.
Barack Obama a lansat revizuirea strategiei militare a ţării vara trecută, cerând totodată Pentagonului să pregătească tăieri masive ale bugetului militar, după un deceniu de creştere. În august, preşedintele şi Congresul american au convenit asupra unei reduceri a cheltuielilor pentru securitate naţională cu peste 450 de miliarde de dolari în următorii 10 ani.
Documentul făcut public joi nu dă detalii privind amploarea reducerilor de efective sau aspecte bugetare specifice, dar potrivit unor responsabili din administraţie personalul armatei terestre şi marinei ar urma să fie redus cu 10% până la 15% în următorul deceniu, adică mai multe zeci de mii de militari.
Astfel, de la 565.000 de oameni, armata terestră urmează să treacă la 520.000 de militari activi după 2014, dar ar putea scădea chiar sub 500.000, potrivit unor observatori citaţi de AFP, în vreme ce puşcaşii marini, în prezent în număr de 202.000, vor fi cu 15-20.000 mai puţini.
Strategia mai subliniază 'interesele persistente' ale SUA în Europa şi importanţa Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic /NATO/, dar notează că prezenţa militară americană pe teritoriul european trebuie să 'evolueze' odată cu vremurile.
Potrivit documentului, Statele Unite vor fi interesate de asemenea în continuare de menţinerea stabilităţii în Orientul Mijlociu, dar şi de a răspunde aspiraţiilor populare exprimate de 'primăvara arabă' anul trecut. În acelaşi timp, SUA vor continua să se preocupe de încetarea programelor nucleare în Iran şi Coreea de Nord.
Sursa: Agerpres
Obama îi înfruntă pe republicani şi face numiri prin decret
Preşedintele Barack Obama a numit, miercuri, prin decret patru responsabili cu rang înalt, în pofida avertismentelor lansate de republicanii din Congres, pregătind astfel terenul pentru o campanie electorală agresivă în încercarea de a obţine peste zece luni un nou mandat la conducerea Statelor Unite, transmite AFP.
"Atunci când Congresul refuză să acţioneze, iar asta are drept consecinţă să dăuneze economiei noastre şi să genereze riscuri pentru oameni, este de responsabilitatea mea ca preşedinte să fac ce pot fără el", a declarat Obama în cursul unei vizite întreprinse în statul Ohio, anunţând numirea lui Richard Cordray la conducerea noului Birou de protecţie financiară a consumatorilor (CFPB).
Cordray este un democrat care s-a ilustrat, în perioada mandatului său precedent de ministru al justiţiei în statul Ohio, anchetând băncile pentru abuzurile comise în împrumuturile imobiliare. Această acţiune în forţă a provocat reacţii exagerate din partea republicanilor care, cu începere din luna iulie, au profitat de minoritatea de blocaj de care dispun în Senat pentru a se opune numirii lui Cordray, după ce anterior se declaraseră împotriva unei prime candidate, Elizabeth Warren. Ei l-au acuzat pe liderul administraţiei de la Casa Albă că "terfeleşte în picioare" constituţia. "Nu voi sta inert atunci când o minoritate din Senat acordă prioritate mai degrabă ideologiei decât oamenilor pe care trebuie să-i reprezinte. Nu când miza este atât de mare. Nu când situaţia este crucială pentru clasa mijlocie", a avertizat Obama.
Candidat la propria succesiune, el continuă să acţioneze conform unei strategii lansate în vară, şi anume de a se prezenta ca apărător al clasei mijlocii, puternc afectată de criză, în faţa republicanilor acuzaţi că ţin partea celor înstăriţi. În aceeaşi ordine de idei, Casa Albă a anunţat miercuri după-amiază alte trei numiri prin decret, la Biroul pentru relaţiile de muncă, organizaţie condamnată de republicani ca favorizând sindicatele. Un probabil recurs în justiţie din partea adversarilor lui Obama nu va determina suspendarea lui Cordray care îşi va prelua funcţia indiferent de evoluţia situaţiei. Cu toate acestea, în absenţa confirmării din partea Senatului, el va ocupa postul numai provizoriu, până la începutul anului 2013. AGERPRES.
Preşedintele Obama a prezentat noua strategie de apărare

OlteniaBIZ-magazin nu este responsabila juridic pentru continutul comentariilor.
OlteniaBIZ-magazin isi rezerva dreptul de a publica in site comentariile in urma validarii de catre administrator.
ADAUGA COMENTARIU
data de 20.05.2012











