Ultimele stiri
Te afli aici Prima Pagina Politica EuroParlament Monica Macovei susţine proiectul "Alianţa pentru România Curată"


Monica Macovei susţine proiectul "Alianţa pentru România Curată"

Data: MARTI 24.01.2012 - 08:45 |
Monica Macovei susţine proiectul
Fostul ministru PDL, Monica Macovei, a declarat că este o susţinătoare a proiectului ce prevede un contract cu clasa politică "Alianţa pentru România Curată", menţionând că a prezentat această poziţie şi în BPN al PDL şi în PE, ea fiind primul politician care reacţionează public faţă de acest demers al societăţii civile, potrivit Realitatea.net.

"Susţin proiectul contractului cu clasa politică, mă identific în multe dintre aceste principii şi acţiuni cerute şi le-am şi susţinut şi în societatea civilă şi ca ministru şi acum, în politică, în Biroul Permanent Naţional al PDL şi în Parlamentul European. Am să enumăr câteva dintre ele: egalitatea tratamentului de către stat, eliminarea privilegiilor, egalitatea de acces la resursele publice, finanţare pe criterii corecte şi nu pe criterii politice, promovarea celor competenţi. Toate principiile care sunt în acest moment în proiectul contractului sunt absolut necesare pentru buna guvernare a României şi pentru toate partidele", a declarat Monica Macovei. 


Sursa: bursa.ro
 

Noteaza articolul:

Monica Macovei susţine proiectul "Alianţa pentru România Curată"

Rating: 0.0/5 (0 voturi)


OlteniaBIZ-magazin nu este responsabila juridic pentru continutul comentariilor.
OlteniaBIZ-magazin isi rezerva dreptul de a publica in site comentariile in urma validarii de catre administrator.

ADAUGA COMENTARIU

 * Nume:

 * Email (Nu va fi afisat pe site):

 * Mesaj:

caractere ramase
Introduceti acest cod! Introduceti codul din imagine
Câmpurile notate cu * sunt obligatorii.
Oltenia Biz Magazin pe FACEBOOK
EconomieFinanciarPoliticaInternationalEducatieCulturaTurismSportFlagrantJustitieStiinta & TehnologieAutoLife StyleMondenShowBizMagazinPagina gospodinei
Anunturi Oltenia Biz Magazin
Extragere Loto 6/49
Numerele castigatoare din
data de 20.05.2012
43 14 42 49 4 28
oferit de Loto 6 din 49
ARHIVA
 Click in casetuta pentru a alege data.
  Apoi click pe Cauta