Ultimele stiri
Te afli aici Prima Pagina Politica Guvern Peste 30.000 de angajaţi ai MAI nu au pregătire specifică muncii de poliţist
Traian Igaş (MAI):

Peste 30.000 de angajaţi ai MAI nu au pregătire specifică muncii de poliţist

Data: VINERI 05.08.2011 - 09:24 | AGERPRES
Peste 30.000 de angajaţi ai MAI nu au pregătire specifică muncii de poliţist
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, marţi, că jumătate din cei 63.500 de poliţişti angajaţi în ultimii 13 ani din sursă externă au beneficiat de "un anumit sprijin al unor oameni cunoscuţi în minister" şi nu au o pregătire specifică muncii de poliţist.

"Dacă în ultimii 13 ani au intrat aproape 29.000 de oameni pregătiţi în şcolile noastre şi 63.500 au intrat din sursă externă - oare câţi dintre acei 63.500 au intervenit pe ici pe colo ca să poată să ajungă mai uşor în structura statului? Din ceea ce cunoaştem şi din ceea ce simţim, în România un număr undeva către jumătatea acestei cifre sunt oameni care au beneficiat de anumit sprijin. Sunt oameni angajaţi din sursă externă şi oameni fără pregătire specifică muncii de poliţist", a declarat Traian Igaş, în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV.

Acesta şi-a exprimat speranţa ca printre cei disponibilizaţi să se afle în primul rând cei mai puţin pregătiţi, deoarece nu toţi angajaţii MAI au fost admişi pe criterii obiective. "Există o portiţă laterală pe unde pot intra fel de fel de oameni şi fel de fel de nepoţi sau nepoate, categoric, cu siguranţă cei care pot uza de acest lucru au facut-o pe parcursul anilor. În condiţiile în care a existat acea posibilitate de a se angaja din surse externe, au existat (...) oameni angajaţi şi pe alte criterii decât cele pe care ni le-am dori noi, locuitorii acestei ţări", a mai spus ministrul Igaş.

Acesta a amintit şi despre statutul poliţistului, pe care doreşte să-l schimbe, urmând să aibă discuţii şi cu reprezentanţii sindicatelor poliţiştilor. În noul statut va fi introdus mandatul, la nivelul inspectorilor şefi, astfel încât un şef de inspectorat să poată dobândi această calitate în urma unui examen, pe o perioadă de maxim patru ani de zile.

"Vrem să nu mai creăm sentimentul că există intervenţia unui anumit partid politic. Prin aceste modificări nu facem altceva decât să corectăm sistemul. Astăzi, vedem în sistemul poliţienesc, la 40 de ani, foarte mulţi chestori. Nu mi se pare normal ca la o vârstă atât de fragedă să ajungi chestor. Sunt chestori care au fost avansaţi la excepţional de două ori într-un an, neavând nimic în spate ca activitate să-ţi dea posibilitatea pe bine, pe drept, să fii avansat. Sunt, din păcate, şi în cazul chestorilor, dar şi în gradele inferioare, mulţi oameni care s-au obişnuit să intervină prin diferite persoane la cel care putea să-i faciliteze această avansare", a declarat Traian Igaş.
 

Noteaza articolul:

Peste 30.000 de angajaţi ai MAI nu au pregătire specifică muncii de poliţist

Rating: 3.0/5 (1 vot)


OlteniaBIZ-magazin nu este responsabila juridic pentru continutul comentariilor.
OlteniaBIZ-magazin isi rezerva dreptul de a publica in site comentariile in urma validarii de catre administrator.

ADAUGA COMENTARIU

 * Nume:

 * Email (Nu va fi afisat pe site):

 * Mesaj:

caractere ramase
Introduceti acest cod! Introduceti codul din imagine
Câmpurile notate cu * sunt obligatorii.
Oltenia Biz Magazin pe FACEBOOK
EconomieFinanciarPoliticaInternationalEducatieCulturaTurismSportFlagrantJustitieStiinta & TehnologieAutoLife StyleMondenShowBizMagazinPagina gospodinei
Anunturi Oltenia Biz Magazin
Extragere Loto 6/49
Numerele castigatoare din
data de 20.05.2012
43 14 42 49 4 28
oferit de Loto 6 din 49
ARHIVA
 Click in casetuta pentru a alege data.
  Apoi click pe Cauta