Politica
Guvern
Viitorii absolvenţi ai Academiei de Poliţie vor fi angajaţi imediat în structurile MAI – a promis ministrul Traian Igas Viitorii absolvenţi ai Academiei de Poliţie vor fi angajaţi imediat în structurile MAI – a promis ministrul Traian Igas
Data: MIERCURI 05.10.2011 - 08:21 |
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a promis, marţi, studenţilor Academiei de Poliţie, că după ce vor termina facultatea sau şcoala de subofiţeri, vor fi angajaţi "imediat" în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor.
"După ce vor termina facultatea sau şcoala de subofiţeri, dacă ne referim la subofiţeri, vor fi angajaţi imediat în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor. În plus, statutul poliţistului este într-o formă finală şi va fi promovat în perioada imediat următoare în Guvern şi, ulterior, în Parlament. De asemenea, când va fi publicat în Monitorul Oficial statutul poliţistului, deja avem pregătit ghidul carierei şi fiecare absolvent va şti cu exactitate care sunt paşii în evoluţia ulterioară", a declarat Traian Igaş.
Acesta a participat, marţi, la festivitatea de depunere a Jurământului Militar de către studenţii anului I din cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".
Cei 551 de studenţi declaraţi admişi anul acesta la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", la cele trei Facultăţi - Poliţie, Pompieri şi Arhivistică - au desfăşurat un program dedicat festivităţii depunerii Jurământului Militar, care a inclus salutarea Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Naţional, defilarea subunităţilor şi exerciţii demonstrative.
Sursa : agerpres
Viitorii absolvenţi ai Academiei de Poliţie vor fi angajaţi imediat în structurile MAI – a promis ministrul Traian Igas

OlteniaBIZ-magazin nu este responsabila juridic pentru continutul comentariilor.
OlteniaBIZ-magazin isi rezerva dreptul de a publica in site comentariile in urma validarii de catre administrator.
ADAUGA COMENTARIU
data de 20.05.2012











