Politica
Partide
Negocierile pentru candidaturile comune ale USL au fost dificile Negocierile pentru candidaturile comune ale USL au fost dificile
Data: VINERI 02.09.2011 - 10:47 | AGERPRES
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, a declarat joi, după stabilirea listelor de candidaţi comuni ai Uniunii Social Liberale (USL) la consiliile judeţene şi la municipiile reşedinţă de judeţ, că negocierile între partidele componente au fost "dificile", dar au fost parte a unei construcţii.
"A fost o negociere dificilă şi i-aş spune construcţie, pentru că nu a fost o negociere în stilul clasic. Nu are niciun rost să evoc acum lucruri care se ştiu sau dacă nu se ştiu cu exactitate se presupun. E foarte greu, foarte adesea, în interiorul unui partid să echilibrezi, să armonizezi, să selectezi ofertele individuale, personalităţile, potenţialii candidaţi, cu atât mai greu atunci când e vorba de mai multe partide, cu atât mai greu atunci când e vorba de o asemenea construcţie amplă, cu partide mari, cu ambiţii pe măsură'', a spus Antonescu.
Liderul PNL a adăugat că aceste negocieri au durat pe toată perioada vacanţei parlamentare. ''Am avut nu doar de pus pe hârtie şi de împărţit conform unui algoritm nişte judeţe, nişte municipii, nişte nume de oameni, ci a trebuit să gândim cum vor funcţiona acestea în realitate, care vor fi modalităţile prin care principalul scop al acestei construcţii să fie atins'', a mai spus preşedintele liberal.
Negocierile pentru candidaturile comune ale USL au fost dificile

OlteniaBIZ-magazin nu este responsabila juridic pentru continutul comentariilor.
OlteniaBIZ-magazin isi rezerva dreptul de a publica in site comentariile in urma validarii de catre administrator.
ADAUGA COMENTARIU
data de 20.05.2012











