Politica
Partide
Mihai Voicu (PNL): Opoziţia de la Cameră va contesta la CCR legile adoptate îm şedinţa de vot final de marţi Mihai Voicu (PNL): Opoziţia de la Cameră va contesta la CCR legile adoptate îm şedinţa de vot final de marţi
Data: MIERCURI 22.02.2012 - 07:10 |
Secretarul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, liberalul Mihai Voicu, a declarat că Opoziţia va contesta la Curtea Constituţională a României (CCR) legile adoptate în şedinţa de vot final de marţi, invocând faptul că cvorumul de şedinţă nu a fost întrunit.
Mihai Voicu a atras atenţia că faţă de cvorumul constatat - 165 de deputaţi - , votul a fost dat în cazul câtorva legi de pe ordinea de zi cu un număr mai mic de voturi - 164.
În replică, preşedintele de şedinţă, democrat-liberalul Ioan Oltean, a precizat că, în urma apelului nominal cerut de liderul grupului PDL, Mircea Toader, a reieşit că cvorumul de vot final, respectiv 165 de parlamentari, este întrunit.
În acelaşi sens s-au exprimat de la tribuna plenului şi deputaţii Marton Arpad (UDMR) şi Eugen Nicolicea (grupul progresist).
Cei doi au invocat articole din Regulamentul de funcţionare a Camerei Deputaţilor unde se precizează că deputaţii care nu-şi exercită dreptul de vot, dar care au fost prezenţi în sală la momentul apelului nominal sunt consideraţi în cvorumul de şedinţă.
Nicolicea a subliniat şi faptul că la balconul sălii de plen se află şi zece deputaţi ai Opoziţiei care nu lucrează.
În urma acestor luări de poziţie, Mihai Voicu a părăsit sala de şedinţă, locul său pentru asigurarea cvorumului fiind luat de deputatul din grupul minorităţilor naţionale Mircea Grosaru.
Preşedintele de şedinţă Ioan Oltean a decis continuarea sesiunii de vot final – informeaza AGERPRES.
Mihai Voicu (PNL): Opoziţia de la Cameră va contesta la CCR legile adoptate îm şedinţa de vot final de marţi

OlteniaBIZ-magazin nu este responsabila juridic pentru continutul comentariilor.
OlteniaBIZ-magazin isi rezerva dreptul de a publica in site comentariile in urma validarii de catre administrator.
ADAUGA COMENTARIU
data de 20.05.2012











