Politica
Presedintie
Traian Băsescu: Preşedinţii nu demisionează în perioade de criză Traian Băsescu: Preşedinţii nu demisionează în perioade de criză
Data: JOI 26.01.2012 - 11:56 |
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că şefii de stat nu pot să demisioneze în perioade de criză şi că nu ia în considerare o asemenea soluţie.
"Preşedinţii nu pot să demisioneze în perioadă de criză. Obiectivul major este să-ţi asumi criza şi să treci ţara şi poporul prin criză. Nu iau în considerare o asemenea soluţie, decât dacă va fi evident că asta este soluţia", a spus Traian Băsescu, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni, întrebat dacă s-a gândit să demisioneze în contextul actualelor proteste din Bucureşti şi din ţară.
El a subliniat că uneori a neglijat să comunice, iar alteori a comunicat "prost".
"Sunt de meserie comandant de navă şi nu am ratat niciodată destinaţia. Nu o s-o ratez nici acum cu România. (...) Scurta mea prezentare unde suntem şi ce avem de făcut, spun încă o dată, nu este un program politic, sunt opiniile preşedintelui României despre ce este de făcut. În perioada următoare, voi încerca, prin ieşiri publice, să le explic. Ele nu trebuie speculate doar pentru faptul că au fost enunţate şi prezentate foarte eliptic într-o conferinţă de presă. Voi încerca să particip la diverse emisiuni, pentru a explica fiecare lucru pe care ar trebui să-l facem", a mai spus Băsescu.
Şeful statului a precizat că vrea ca românii să înţeleagă că el ştie ce trebuie făcut.
"Eu am constatat ceea ce v-am spus: că sunt mult mai mulţi nemulţumiţi decât cei care au ieşit în stradă, că mesajul lor trebuie ascultat şi că parte din societate nu mai vede în preşedintele României un partener. Nu vreau să dau explicaţii foarte ample de ce spun 'parte'. Dacă vă uitaţi pe Facebook sunt şi foarte multe mesaje de susţinere, dar faptul că o parte din societate are impresia că a fost abandonată de preşedinte este un lucru pe care eu îl consider grav, mai ales că toată cariera mea politică este legată nu de susţinerea partidelor, ci de susţinerea românilor. Şi aş mai face o observaţie: eu pot să lupt fără probleme cu politicienii, niciodată însă cu poporul", a conchis Băsescu.
Sursa: Agerpres
Băsescu: Va trebui să deschidem un orizont de ţară nouă pentru români; importantă este revizuirea Constituţiei
Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis românilor, miercuri seară, că ştie ce trebuie făcut şi că va trebui ca, împreună cu Guvernul, să deschidă "un orizont de ţară nouă", prin modernizarea statului, un aspect important fiind în acest sens revizuirea Constituţiei.
"Marea problemă a populaţiei este ce se întâmplă în continuare, iar eu vreau să le spun românilor că ştiu ce trebuie făcut. Va trebui ca, în continuare, într-un parteneriat cu Guvernul, să deschidem acest orizont de ţară nouă pentru români şi cred eu că printre cele mai importante lucruri sunt revizuirea Constituţiei ca pilon de flexibilizare a statului şi ca răspuns la votul românilor de la referendumul din 2009, noiembrie. Peste 80% dintre români au votat pentru Parlament unicameral şi pentru un număr maxim de 300 de parlamentari. Toate partidele fără excepţie se fac că uită de votul pe care românii l-au dat în noiembrie 2009, însă nu ezită să spună că ascultă vocea poporului. Eu nu aş crede pe niciunul din ei atât timp cât nu respectă acum un vot dat de români în proporţie de peste 80%", a declarat Băsescu, la Palatul Cotroceni.
Şeful statului a adăugat că nu vizează niciun partid anume, ci pe toate, punctând că revizuirea Constituţiei este o probă a responsabilităţii clasei politice.
"Nu ascund că adesea a trebuit să am ieşiri publice pentru a stimula îndeplinirea acestor obiective. Toate au creat, pe bună dreptate, un sentiment de nesiguranţă în societate, chiar dacă eu am câştigat alegerile având ca principală axă discursul legat de reforma statului. Aş spune însă că suntem acolo unde trebuie; suntem acolo unde trebuie, pentru că, în primul rând, datorită eforturilor populaţiei, România a ieşit din recesiune. Sper ca la mijlocul lunii februarie cifrele de la Statistică să confirme că am înregistrat o creştere economică în jurul a 2,5% din produsul intern brut, ceea ce va fi una din cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană", a completat preşedintele.
El a subliniat că modernizarea statului român a fost unul dintre obiectivele mandatului de preşedinte câştigat în 2009.
"Indiferent ce declară, niciunul nu a vrut să mişte lucrurile înainte, deşi au primit în timp util proiectul de Constituţie cu rectificările, cu propunerile de revizuire care să acopere această obligaţie elementară a politicienilor faţă de poporul pe care pretind că îl servesc. Poporul nu se serveşte numai în declaraţii la televizor, ci şi prin fapte; când eşti servant al poporului, îl serveşti prin fapte, iar revizuirea Constituţiei este o probă a responsabilităţii clasei politice româneşti", a conchis şeful statului.
Sursa: Agerpres
Traian Băsescu: Preşedinţii nu demisionează în perioade de criză

OlteniaBIZ-magazin nu este responsabila juridic pentru continutul comentariilor.
OlteniaBIZ-magazin isi rezerva dreptul de a publica in site comentariile in urma validarii de catre administrator.
ADAUGA COMENTARIU
data de 20.05.2012











