Sanatate
Medicina naturista
Nucile, alunele si migdalele, consumate zilnic, regleaza colesterolul din sange Nucile, alunele si migdalele, consumate zilnic, regleaza colesterolul din sange
Data: LUNI 05.12.2011 - 08:56 |
Consumul de nuci, migdale şi alune este asociat cu reglarea nivelului de colesterol din sânge, Potrivit unui studiu legat de diminuarea colesterolului din sange recent care a analizat concluziile a 25 de teste clinice, mentioneaza Mediafax.
Ce trebuie să faci sa nu mai sforăi
O treime din populaţia mondială suferă de hipertensiune (OMS)
Mult hulitul cartof, o sursă excepţională de vitamine şi minerale
A fost lansată platforma online pentru medicina dentară Telemedicina UNAS
Raed Arafat: Sistemul de urgenţă din Bucureşti a ajuns la maturitate
Aceste fructe protejate de o coajă tare sunt bogate în proteine vegetale, mai ales în acizi graşi nesaturaţi, în fibre, în minerale, vitamine şi alţi compuşi benefici precum antioxidanţii, au subliniat autorii acestui studiu, publicat în Archives of Internal Medicine.
“În ultima vreme, consumul acestor fructe a făcut obiectul multor studii, datorită capacităţii lor de a scădea concentraţia colesterolului sangvin şi de a reduce astfel riscul de declanşare a bolilor cardiovasculare”, a declarat medicul Joan Sabate de la Universitatea Loma Linda din California, coordonatoarea studiului.
Cercetătoarea americană a analizat concluziile celor 25 de teste clinice care au vizat consumul acestor fructe, realizate în şapte ţări, la care au participat 583 de voluntari cu concentraţii diferite ale colesterolui.
În cadrul acestor teste, medicii au comparat rezultatele obţinute în cadrul unui grup de control cu cele obţinute în cadrul unui grup de voluntari care au primit, zilnic, o anumită cantitate de nuci, migdale şi alune.
Niciunul dintre voluntari nu a luat pe durata studiului medicamente din clasa statinelor, utilizate de regulă împotriva colesterolului.
Voluntarii din al doilea grup au primit, în medie, 67 de grame de migdale, nuci, alune şi alte fructe similare, în fiecare zi, iar cercetătorii americani au asociat această dietă cu o scădere medie de 51,% a concentraţiei totale de colesterol.
Concentraţia de LDL (lipoproteine cu densitate mică), supranumit “colesterol rău”, a scăzut, în medie, cu 7,4% iar concentraţia de HFL (lipoproteine cu densitate mare), denumit “colesterol bun”, a crescut cu 8,3%.
Trigliceridele – acele grăsimi din sânge care provin mai ales din metabolizarea alimentelor grase, a zahărului şi a alcoolului – au scăzut cu 10,2% în cazul pacienţilor cu concentraţii foarte ridicate de trigliceride (cel puţin 150 miligrame/decilitru), dar această scădere a fost mai redusă în cazul voluntarilor cu concentraţii mai mici.
“Efectele consumului de migdale, nuci, alune şi alte fructe în coajă au fost mai puternic resimţite la subiecţii care prezentau concentraţii mari de colesterol rău, un indice al masei corporale scăzut şi care urmau un regim alimentar occidental”, au declarat autorii studiului.
Rezultatele acestei analize certifică includerea fructelor cu coajă dură în regimurile alimentare terapeutice ce vizează ameliorarea concentraţiei de colesterol, deoarece ele au potenţial de a reduce riscul de declanşare a maladiilor coronariene, au concluzionat cercetătorii americani.
Nucile, alunele si migdalele, consumate zilnic, regleaza colesterolul din sange

OlteniaBIZ-magazin nu este responsabila juridic pentru continutul comentariilor.
OlteniaBIZ-magazin isi rezerva dreptul de a publica in site comentariile in urma validarii de catre administrator.
ADAUGA COMENTARIU
data de 20.05.2012











