Stiri
Stirile zilei
Adrian Năstase: Judecătoarea Ioana Bogdan a acţionat în favoarea DNA; e o încercare de a mă ţine în afara vieţii publice Adrian Năstase: Judecătoarea Ioana Bogdan a acţionat în favoarea DNA; e o încercare de a mă ţine în afara vieţii publice
Data: MARTI 31.01.2012 - 09:03 |
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, fostul premier Adrian Năstase, a declarat, luni, după pronunţarea hotărârii ÎCCJ în dosarul "Trofeul calităţii", că decizia Înaltei Curţi este în favoarea acuzării, fiind vorba "pur şi simplu de o încercare" de a-l ţine "în afara vieţii politice".
Într-o intervenţie televizată la Realitatea TV, fostul premier a susţinut că judecătoarea Ioana Bogdan a acţionat în favoarea şi în numele DNA, iar decizia de interzicere a unor drepturi reprezintă un "obiectiv" mai vechi al preşedintelui Traian Băsescu.
"Decizia a fost luată în favoarea acuzării printr-un om care a fost trimis de Daniel Morar la Înalta Curte prin promovarea ca judecător - judecătoarea Ioana Bogdan. Am avut dreptate atunci când am cerut recuzarea ei. Acum a confirmat că nu a putut fi atât de independentă", a declarat Adrian Năstase.
Întrebat dacă judecătoarea Ioana Bogdan a avut un rol în instrumentarea dosarului "Trofeul calităţii", liderul PSD a replicat că aceasta a fost consilierul şefului DNA, Daniel Morar. "Nu am de unde să ştiu ce se întâmplă în bucătăria DNA-ului, dar înclin să cred că cineva care a fost consilier a păstrat în continuare legături cu DNA, cu cel căruia i-a fost consilier şi, în orice caz, felul în care a fost avansată special (...) pentru a-şi putea face datoria. A fost promovată cu câteva săptămâni înainte de formarea completului de judecată", a susţinut Adrian Năstase.
De asemenea, întrebat dacă hotărârea de condamnare ar putea fi un semnal pentru o eventuală suspendare a sa din viitoarea campanie electorală, Năstase a spus: "Vă rog să observaţi şi cei doi ani de interzicere a unor drepturi care, de fapt, ar viza tocmai încercarea de a mă ţine în afara vieţii publice. Acesta a fost de la început sensul acestor procese, care nu au avut niciun fel de justificare, în mod evident, unde nu există niciun fel de probe, dar în mod evident dorinţa a fost foarte clară - aceea de a construi un cadru de eliminare a mea din viaţa politică şi acesta a fost obiectivul lui Traian Băsescu în 2005. Am fost un adversar incomod", a afirmat Năstase, arătând că, în ultimele săptămâni, a încercat să aibă "un profil mai puţin evident" pentru a nu da sentimentul că vrea să creeze "o anumită presiune publică faţă de judecători".
ÎCCJ l-a condamnat luni la doi ani de închisoare pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul Trofeul calităţii. Decizia poate fi atacată cu recurs.
Sursa : Agerpres
Adrian Năstase: Judecătoarea Ioana Bogdan a acţionat în favoarea DNA; e o încercare de a mă ţine în afara vieţii publice

OlteniaBIZ-magazin nu este responsabila juridic pentru continutul comentariilor.
OlteniaBIZ-magazin isi rezerva dreptul de a publica in site comentariile in urma validarii de catre administrator.
ADAUGA COMENTARIU
data de 20.05.2012











